Raport PwC: Angajații care lucrează doar la distanță sunt mai îngrijorați că nu vor fi promovați, cei de la sediu sunt mai nemulțumiți. Câți români mai muncesc doar de acasă

Raport PwC: Angajații care lucrează doar la distanță sunt mai îngrijorați că nu vor fi promovați, cei de la sediu sunt mai nemulțumiți. Câți români mai muncesc doar de acasă
Sursa foto: Shutterstock - caracter ilustrativ
Publicat: 02/06/2022, 14:08
Actualizat: 02/06/2022, 14:09

Cel mai recent sondaj despre piața muncii dat publicității de una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale scoate în evidență diferențe de percepție a jobului din punctul de vedere al angajaților care lucrează fie de acasă, chiar și în al treilea an de la debutul pandemiei de COVID-19, fie fizic, de la sediu.

Conform sondajului global Workforce Hopes and Fears – Speranțele și temerile forței de muncă, angajații care lucrează exclusiv la distanță sunt mai îngrijorați decât cei care lucrează hibrid sau fizic de lipsa oportunităților de avansare în carieră. Pe de altă parte, cei care nu pot lucra la distanță – în principal pentru că munca lor poate fi făcută doar la sediul fizic – au un grad de satisfacție mai scăzut față de locul lor de muncă.

Astfel, 21% atât dintre angajații din România, cât și dintre respondenții la nivel global, sunt extrem și foarte îngrijorați de lipsa oportunităților de avansare în carieră. Ceea ce caracterizează acest grup de respondenți este că lucrează, în marea lor majoritate, exclusiv la distanță.

Mai mult, o parte semnificativă a forței de muncă la nivel mondial trebuie să se deplaseze la sediu, pentru că nu poate lucra la distanță. Acest grup de 45% dintre respondenții sondajului arată, însă, mai puțină satisfacție față locul lor de muncă decât cei care lucrează în medii hibride – dintre care 50% sunt mulțumiți – sau de lucru complet la distanță (63%).

Risc pentru angajatori

Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România / Sursa: PwC România
Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România / Sursa: PwC România

„Pentru liderii din companii, unele dintre rezultatele sondajului nostru reprezintă un semnal de alarmă. Angajații care au competențe specializate sau mai greu de găsit sunt gata să testeze piața și să își caute un alt loc de muncă sau plănuiesc să ceară o promovare sau o mărire de salariu în anul următor. Reținerea acestor angajați va necesita mai mult decât remunerarea financiară mai mare pentru că împlinirea prin munca realizată și oportunitatea de a se simți ei înșiși la locul de muncă contează aproape la fel de mult ca salariul. Așadar, aceștia sunt angajații care au o forță de negociere mai puternică”, explică Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.

Liderul PwC România detaliază că, de cealaltă parte, se află angajații care nu pot lucra la distanță și care se simt mai puțin împliniți prin munca lor, cred că echipei nu îi pasă de bunăstarea lor și că nu pot fi creativi în munca lor. „Ambele categorii sunt critice pentru angajatori și trebuie să găsească soluții să le răspundă nevoilor, abordând factorii care determină retenția, în condițiile în care toți se confruntă cu fenomenul marea demisie”, a conchis Dinu Bumbăcea.

Cum lucrează angajații în România

Datele PwC arată că, în prezent, la peste trei ani de la debutul pandemiei de COVID-19, 19% dintre respondenții din România lucrează exclusiv la distanță, în timp ce 29% lucrează doar la sediul angajatorului, iar restul aplică varianta hibrid.

Diferențele sunt vizibile față de situația la nivel global, unde: 31% lucrând exclusiv la distanță, iar 13% la sediu.

„Flexibilitatea va defini modul de lucru de acum înainte”

În ceea ce privește perspectiva pentru următoarele 12 luni privind așteptările angajatorului față de modul de lucru, scad procentele celor care spun că vor lucra doar la distanță: la 11% în România și la 18% la nivel global, în vreme ce ponderea celor care cred că vor munci mai mult la sediul fizic ajung la 33% în România și 18% la nivel global.

„Flexibilitatea va defini modul de lucru de acum înainte și este improbabil să ne mai întoarcem la situația ante pandemie. Așa cum vedem, gradul de satisfacție se corelează cu posibilitatea de a lucra la distanță sau în varianta hibrid. Însă nu există o abordare unică pentru toate companiile și raportul între timpul petrecut la birou și cel de acasă va fi ajustat în funcție de specificul fiecărei industrii și al fiecărui angajator în parte. Totuși, studiile arată că o interacțiune față de în față este necesară pentru a construi încrederea în echipe și între angajați și angajatori, încredere care se vede în loialitate, retenție și satisfacția față de muncă în general”, a declarat Dinu Bumbăcea.

Sondajul Workforce Hopes and Fears a fost realizat de PwC în rândul a peste 52.000 de angajați din 44 de țări. În România eșantionul a cuprins peste 520 de respondenți.

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
Alegerile prezidențiale din 2024 în România, Turul I: Secțiile de votare s-au deschis. Prezența la...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Cel mai norocos ritual pentru fiecare semn zodiacal
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
Gabriel Cotabiță a murit! Doliu în lumea artistică
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii